joi, 11 martie 2010

Munteanu Victor victor (3/12/2010 1:29:54 AM): Prin târguri, Doamne, sufletul mi-alunec Şi printre oameni în zadar Te caut. Mi-e glasul rupt şi răguşit:un flaut Cu sufletul răpus de prea mult cântec. Te-aştept în dimineţi întunecate, Prin zgomotul răscrucilor umblate Şi-am obosit de când Te caut Doamne, Prin zvon de ierni şi prin uscate toamne. Nu vezi? Sunt singur şi prea greu mi-e scrisul De-a nu Te fi-ntâlnit pe nici o cale. Dă-mi semn să-nchin Minunăţiile Tale, Condeiul greu, poemele şi visul. Fă-mi glasul drept şi coardele sonore, Cuprinde-mi fruntea-n mâini de aurore Şi lasă-mă pe albul unei pagini Să mă culeg sfios dintre paragini.

Niciun comentariu: